In sfarsit, anul asta am avut zapada de Sarbatori….white Christmas and all that…Ma rog, nu a fost ea chiar de Sarbatori, a cazut cu cateva zile( mai précis, cu o saptamana) inainte, insa conteaza ca in dimineata de Craciun cand m-am trezit am mai vazut zapada pe acoperisuri , pe strada si in curtea casei. Asa ca e suficient pentru mine…
Evident, cum a dat zapada peste Romania asa au inceput si problemele. Autoritati luate, iarasi, a milioana oara, prin surprindere, zapada necuratata, gheata, mizerie, zloata si restul tacamului. Ca de fiecare data cand ninge, cam rar, in ultima vreme, asa ca-s suficient de recunoscatoare pentru cata zapada a fost anul asta, am senzatia ca Romania e o tara pe undeva la ecuator…unde nu a nins niciodata pana acum, si deodata zapada ucigasa ataca tara!!!!!!!!!!!!!
Eram in Bucuresti cand a inceput sa ninga…de fapt boleam dupa o noapte de stat treaza din cauza unei crize de gastrita. Cand m-a sunat mama pe la 10 a.m sa imi spuna ca la Ploiesti ninge de mama focului, abia m-am dat jos din pat. Si evident, m-am culcat la loc, asteptand ca atunci cand ma trezesc sa mai gasesc cativa fulgi prin aer. De unde, peste 3 ore cand m-a sunat iarasi mama sa vada daca mai traiesc..in fata blocului stratul de zapada crestea vazabd cu ochii, iar copiii de prin vecini profitau la greu. Iar cand am deschis TV-ul si am vazut intersectia de la Lujerului, zona in care stau eu, blocata de zapada batatorita, am zis ca pana a doua zi cand planuiam sa o tai acasa, nu e cazul sa ies din casa. Doar aveam mancare, apa si ciocolata.
Zis si facut…
Toata noaptea a nins. Cand am plecat din casa a doua zi, evident cu bagaj si printre nameti…s-a pornit urgia. Trotuarele nefiind curatate, am mers pe strada printre masini, sperand sa nu dea vreunul peste mine. In statia la tramvaiul 41 am stat si am asteptat sperand la un tramvai mai gol…ti-ai gasit…daca se putea sa ies pe un geam era minunat. Asa ca am facut cale intoarsa si am luat 178 pana in Crangasi de unde m-am imbarcat in minunatul metrou.
La Gara de Nord alta minunatie…peroane pline rau de zapada, trenuri intarziate cu sutele de minute si trenuri care din cauza asta plecau cu intarziere. Pe o distanta de 60 de km, distanta Bucuresti-Ploiesti am reusit sa facem intarziere de doar 20 de minute. Iar cand intr-un final am ajuns in urbea mea draga, m-am confruntat cu nametii si zapada necuratata de aici.
Prin oras a fost de vis cateva zile…Cum primarul nostru drag si mult iubit a dat bir cu fugitii la Viena( cica sa se trateze de gripa porcina!!!!), Ploiestiul a aratat cateva zile ca un orasel de munte din Laponia – zapada cat cuprinde, strat de gheata dedesubt, institutii care nu au binevoit sa isi curete trotuarul – asa ca de pe vreo 15 decembrie incoace mi-am purtat doar bocancii de munte…
Acasa, avand in vedere ca in ultima vreme, eu am fost purtatorul de bocani, ergo THE MAN – am iesit fresh ca o panselutza la lopatat zapada…adica facut poteca, dat cu lopata in stanga si in dreapta si spart gheata. Ma rog, m-a mai ajutat si bunica mea, care evident, este o persoana mult prea activa si a trebuit sa iasa sa mai dea si ea cu matura. Dar de partea cea mai grea, m-am ocupat eu , parol!!!
Revenind, am fost super extaziata ca a fost zapada si Mosu’ a avut cum sa ajunga la mine. Ok, ziceti voi ce vreti, dar Mosu’ chiar exista. Adica la mine vine, deci e suficient ca sa existe. Va spun eu sigur ca Mosu’ traieste in Laponia in Rovaniemi, pentru ca prietenul meu Adam, cand a fost acolo, mi-a adus un ren de plush, care se pare ca a fost facut chiar in atelierul Mosului. Deci Scroogilor din toata lumea, va spun eu ca Mosu’ existaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!!!
Ca de obicei in familia mea, eu am fost cea care a cumparat bradul – anul asta chiar a corespuns cererilor mamei de a nu fi chiar urias( saraca de ea, inca mai gaseste ace de brad din bradul de anul trecut pe care li l-am lasat in grija sa-l desfaca atunci cand am plecat in Ungaria), dar l-am impodobit cu mama si bunica si am cantat colinde, i-am pus beculete colorate parka s-a luminat si casa. Asa ca de acum, in fiecare seara sta aprins cateva ore bune( poa’ sa urle ecologistii cat vor, singura sarbatoare care conteaza pentru mine e Craciunul asa ca trebuie tratat cu respectul cuvenit).
Chiar a fost un Craciun de poveste, cu zapada la fereastra( ma rog, in curte, dar pricepeti si voi licenta poetica), cu cozonac si masa imbelsugata( traiasca Posta Romana, care mi-a adus in timp record pachetul de la Deva cu slaninutza, sunculita si carnaciori de casa), cu cadouri sub brad, cu colindele lui Hrusca si ale lui Ducu Bertzi si cu multa, multa liniste…
Multzam Mosule ca mi-ai adus zapada mea draga…
Hai sa vedeti si voi poze cu zapada de pe strada mea… a nins pana si in casutza postala;))
Evident, cum a dat zapada peste Romania asa au inceput si problemele. Autoritati luate, iarasi, a milioana oara, prin surprindere, zapada necuratata, gheata, mizerie, zloata si restul tacamului. Ca de fiecare data cand ninge, cam rar, in ultima vreme, asa ca-s suficient de recunoscatoare pentru cata zapada a fost anul asta, am senzatia ca Romania e o tara pe undeva la ecuator…unde nu a nins niciodata pana acum, si deodata zapada ucigasa ataca tara!!!!!!!!!!!!!
Eram in Bucuresti cand a inceput sa ninga…de fapt boleam dupa o noapte de stat treaza din cauza unei crize de gastrita. Cand m-a sunat mama pe la 10 a.m sa imi spuna ca la Ploiesti ninge de mama focului, abia m-am dat jos din pat. Si evident, m-am culcat la loc, asteptand ca atunci cand ma trezesc sa mai gasesc cativa fulgi prin aer. De unde, peste 3 ore cand m-a sunat iarasi mama sa vada daca mai traiesc..in fata blocului stratul de zapada crestea vazabd cu ochii, iar copiii de prin vecini profitau la greu. Iar cand am deschis TV-ul si am vazut intersectia de la Lujerului, zona in care stau eu, blocata de zapada batatorita, am zis ca pana a doua zi cand planuiam sa o tai acasa, nu e cazul sa ies din casa. Doar aveam mancare, apa si ciocolata.
Zis si facut…
Toata noaptea a nins. Cand am plecat din casa a doua zi, evident cu bagaj si printre nameti…s-a pornit urgia. Trotuarele nefiind curatate, am mers pe strada printre masini, sperand sa nu dea vreunul peste mine. In statia la tramvaiul 41 am stat si am asteptat sperand la un tramvai mai gol…ti-ai gasit…daca se putea sa ies pe un geam era minunat. Asa ca am facut cale intoarsa si am luat 178 pana in Crangasi de unde m-am imbarcat in minunatul metrou.
La Gara de Nord alta minunatie…peroane pline rau de zapada, trenuri intarziate cu sutele de minute si trenuri care din cauza asta plecau cu intarziere. Pe o distanta de 60 de km, distanta Bucuresti-Ploiesti am reusit sa facem intarziere de doar 20 de minute. Iar cand intr-un final am ajuns in urbea mea draga, m-am confruntat cu nametii si zapada necuratata de aici.
Prin oras a fost de vis cateva zile…Cum primarul nostru drag si mult iubit a dat bir cu fugitii la Viena( cica sa se trateze de gripa porcina!!!!), Ploiestiul a aratat cateva zile ca un orasel de munte din Laponia – zapada cat cuprinde, strat de gheata dedesubt, institutii care nu au binevoit sa isi curete trotuarul – asa ca de pe vreo 15 decembrie incoace mi-am purtat doar bocancii de munte…
Acasa, avand in vedere ca in ultima vreme, eu am fost purtatorul de bocani, ergo THE MAN – am iesit fresh ca o panselutza la lopatat zapada…adica facut poteca, dat cu lopata in stanga si in dreapta si spart gheata. Ma rog, m-a mai ajutat si bunica mea, care evident, este o persoana mult prea activa si a trebuit sa iasa sa mai dea si ea cu matura. Dar de partea cea mai grea, m-am ocupat eu , parol!!!
Revenind, am fost super extaziata ca a fost zapada si Mosu’ a avut cum sa ajunga la mine. Ok, ziceti voi ce vreti, dar Mosu’ chiar exista. Adica la mine vine, deci e suficient ca sa existe. Va spun eu sigur ca Mosu’ traieste in Laponia in Rovaniemi, pentru ca prietenul meu Adam, cand a fost acolo, mi-a adus un ren de plush, care se pare ca a fost facut chiar in atelierul Mosului. Deci Scroogilor din toata lumea, va spun eu ca Mosu’ existaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!!!
Ca de obicei in familia mea, eu am fost cea care a cumparat bradul – anul asta chiar a corespuns cererilor mamei de a nu fi chiar urias( saraca de ea, inca mai gaseste ace de brad din bradul de anul trecut pe care li l-am lasat in grija sa-l desfaca atunci cand am plecat in Ungaria), dar l-am impodobit cu mama si bunica si am cantat colinde, i-am pus beculete colorate parka s-a luminat si casa. Asa ca de acum, in fiecare seara sta aprins cateva ore bune( poa’ sa urle ecologistii cat vor, singura sarbatoare care conteaza pentru mine e Craciunul asa ca trebuie tratat cu respectul cuvenit).
Chiar a fost un Craciun de poveste, cu zapada la fereastra( ma rog, in curte, dar pricepeti si voi licenta poetica), cu cozonac si masa imbelsugata( traiasca Posta Romana, care mi-a adus in timp record pachetul de la Deva cu slaninutza, sunculita si carnaciori de casa), cu cadouri sub brad, cu colindele lui Hrusca si ale lui Ducu Bertzi si cu multa, multa liniste…
Multzam Mosule ca mi-ai adus zapada mea draga…
Hai sa vedeti si voi poze cu zapada de pe strada mea… a nins pana si in casutza postala;))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu