Da, știu că I stick to old things, dar chiar îmi place melodia lui Gabriel Dorobanțu și aș asculta-o non stop pe replay... Dar postul ăsta nu este despre cântecele mele de inimă albastră, ci chiar despre gări...despre cât de dragi îmi sunt ele, trenurile din ele și peisajele lor...
Îmi amintesc că atunci când eram mică...pe la vreo 3-4 ani, bunicul meu Bubu mă lua cu el la gară s-o așteptăm pe mama care venea de la București de la cursul de cardiologie. Pe vremea aceea, trenurile se chemau personal, accelerat, rapid și mărfar. Mai tarziu, a apărut și Intercity-ul , care de cele mai multe ori ieșea în afara țării, și avea perdele frumoase la geamuri ( cel puțin așa îmi amintesc de primul tren de acest gen pe care l-am văzut trenul de Viena, parcă așa îi spunea). Iar infama Săgeată albastră am cunoscut-o târziu, prin liceu când am fost la Suceava. Nu prea mi-a plăcut trenul - scaune incomode, perdele ioc, dar cu ditamai buda :))) - noutate față de grupurile sanitare mici, înguste și oribil mirositoare din celelalte trenuri...
Revenind la Bubu și trenuri...De la el am învățat că personalul de-abia se târăște și oprește în toate stațiile posibile, gen halte și gările satelor. Acceleratul și rapidul erau mai șmechere - de pildă, între Ploiești și București nu opreau deloc. Iar mărfarul nu oprește niciodată în gări, în afara gării de destinație. De fiecare dată când stau în Gara de Sud și aștept vreun tren întârziat și apare în schimb vreun mărfar, îmi aduc aminte de fetița atârnată de mâna bunicului (era ditamai muntele pe lângă mine) care stătea pe peron și număra vagoanele. Cred că Bubu mi-a inspirat dragostea asta de călătorie...bine, el și mama care, însărcinată cu mine se plimba des cu trenul până la Deva...așa ca să ne înțelegem.
Pe urmă am început să merg și eu des cu trenul....și de la început pe distanțe lungi, gen de la Ploiești la Orșova în clasa a cincea, în tabăra de engleză ( yes, I was a little aristocrat!!!). Au urmat apoi Suceava ( drumurile cu trenul pe Valea Prahovei nu se pun...că aia e morning jog de-a dreptul), Deva, Călimănești, Voineasa, Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iași, Tulcea, Târgu-Mureș, Piatra-Neamț, Oradea, Timișoara, Sofia, Budapesta, Chișinău, Ljubljana. Și lista o să continue cumva....
În atâția ani de mers cu trenul am ajuns să mă simt ca acasă în vagoane, glasul roților de tren este chiar dulce ( parol!), am și cunoștințe printre controlori ( cei de pe trenurile de Ardeal sunt cei mai de treabă:), m-am obișnuit cu lungile întârzieri de pe Valea Prahovei de când se schimbau liniile și se circula pe un singur fir, plus că deja cunosc toate crâșmele din preajma gărilor de la câte popasuri am făcut prin gări ( apropo, la Brăila, lângă gară este o patiserie unde au cele mai bestiale cornulețe făcute vreodată!)
Știu că e mișto să îți iei mașină, dar nu aș da niciodată mersul cu trenul pe distanțe lungi pentru mașină ( și credeți-mă, am fost până în nordul Germaniei în road trip , și nop, cu trenul îi cel mai fain - Sorry Marius, mașinuța ta e o lady, iar tu șoferul cel mai profi văzut vreodată, dar trenul is the best!)
Cum plec eu la drum cu trenul? Cu multe bagaje, pe care tre să mi le urce în tren vreun gentleman proaspăt transformat.Adică eu zâmbesc galeș și-l rog tare frumos. Dacă nu cooperează de bunăvoie, mă coțopenesc singură să-mi urc bagajul și " accidental intenționat " îi aplic respectivului nesuferit o lovitură de corecție...După care zâmbesc larg și satisfăcută. Dacă se trezește să comenteze, ori murmur un "scuze" în colțul gurii, sau o ard mai tzatză, după cum cere situația. Și pe cuvânt, până acum mai mereu s-au stresat alții cu bagajele mele :) Apoi mă așez confortabil, cu pachețelul de mâncare mai la îndemână. Prin pachețel se înțelege o ditamai papornitză, plină ochi cu sandviciuri, dulciuri, fructe, napolitate, și minim un litru de apă. A nu se înțelege greșit..dacă se strigă locomotiva în mijlocul pustietății? Suntem în România, deci va dura preobail până să ne descopere cineva, deci trebuie să am provizii. Evident, din seria proviziilor nu lipsește MP3-ul încărcat cu multa muzică, mainly Jazz, și vreo 3 cărți, să nu ma plictisesc dacă rămânem în câmp prin vreo furtună de zăpadă sau se topesc linii de căldură.
Apoi vine momentul ajungerii la destinație. Nimic nu se compară cu momentul în care, după caz ți-a dat cineva bagajul jos din tren sau i-ai dat tu brânciul cuvenit pe scara trenului ( bagajului, nu acelui cineva), îți întinzi oasele și inspiri aerul din gara unde ai ajuns. Aerul e același peste tot, dar în fiecare gară e diferit. La Ploiești miroase fie a câmp proaspăt înverzit sub razele soarelui ( Gara de Vest) sau a praf și petrol ( Gara de Sud), dar cel mai important miroase a acasă. La Sinaia miroase a munte și a cataif ( chit ca s-a desființat cofetăria unde am mâncat prima dată cataif).La Deva miroase a palincă ( de la mine din gospodărie), la Cluj și Alba miroase a bucate bune și oameni calzi, la Oradea miroase a plimbări lungi, la Timișoara miroase a pantofi noi ( au fabrica Guban oamenii ăștia), la Budapesta miroase a pogacsa ( chiar așa miroase), la Tulcea miroase a Deltă și vapoare lente. Iar la București miroase a loc care încă aștept să mă surprindă.
Mă bucur că sunt o călătoare, chit că bunica se întreabă când o să stau și eu într-un singur oraș o săptămână întreagă. Cumva însă simt că eu nu-s făcută să renunț la gări și trenuri ( chit că uneori le mai înlocuiesc cu avioane și mașini). Pur și simplu, mi-ar fi dor!
