vineri, 10 octombrie 2014

Scene de scene

Scena 1. 
Duminica pe la amiaza, la Azuga. Suntem in plimbare de voie, asa ca eu ma opresc sa fac poze in stanga, si-n dreapta. Intr-o curte cu meri multi, un domn se invartea cu treaba langa o caruta.  Eu fac poze la unul din meri care arata numai bun de pozat. Domnul ne vede si striga dupa noi:
El: Stati putin sa va dau doua mere!
Eu (speriata c-o fi crezand omul ca cersesc merele): Nu, multumim, doar admiram livada! Si dau sa plec.
El (deja in miscare spre un mar mai apropiat de locul unde lucra): Stati, nu plecati, sa va dau doua mere!
Noi ne oprim, ca deh, l-am vazut pe om decis nevoie mare. Si vine omul nostru la gard nu cu doua mere, ci cu cinci, mari, frumoase si gustoase. I-am multumit si-am plecat. Mai jos aveti poza cu marul fotogenic.


Scena 2
Aceeasi zi, si loc, insa mai spre seara. Ne era foame, asa ca ne oprim in drum sa mancam. Localul se numeste “Saniuta de Aur” si are un mare banner cu logo-ul de la Berea Azuga pe el. Pe-afara arata a bodega, insa inauntru e ceva mai spilcuit – pare usor desprins din Revelionul din ’92. Gazda restaurantului pare acra la prima vedere, se misca agale si deschide totusi televizorul pe-un canal de muzica pentru noi. Noi, client mofturosi. Ca hai sa vedem cum e felul intai, apoi, daca ne place, comandam si al doilea. Deja eu ma gandesc ca dupa ce i-am spus doamnei ca ne mai gandim la felul 2, o sa-mi scuipe in ciorba.
Ciorba e gustoasa si din belsug, asa ca solicitam si felul 2. Intre timp ne dam seama ca vrem sa incercam si berea locala, asa ca mai cerem si-o sticla de bere. Eh, tanti asta acra la fata a fost extrem de politicoasa tot timpul, nu ne-a lasat mai mult decat ar fi trebuit cu farfuria goala in fata, ne-a multumit ca i-am lasat bacsis la nota de plata, ne-a zis ~sa ne fie de bine ~ cand am plecat, ~drum bun~ si cred ca si alte chestii, doar ca eu nu mi le aduc aminte ca procesam masa copioasa. N-a zambit, e drept, dar ma gandesc ca poate nu e genul ei. Oricum, servirea a fost jos palaria!Meet Saniuta de Aur, mai jos!



Scena 3. 
Miercuri, Bucuresti, Oficiul Postal 16. Ma duc sa-i ridic cardul de sanatate tatalui meu. Avizul venise de pe 30 septembrie si cum stiu ca totul se tine la posta 10 zile calendaristice aveam emotii. Ajung acolo, coada ca la ajutoare. Asa ca-mi las rand si ma duc in fata sa intreb daca plicurile avizate de pe 30 mai sunt si daca pot ridica plicul cu procura. Ajung in fata si intreb cine este la rand pentru ca vreau sa pun o intrebare doamnei de la ghiseu. Ca sa nu para dubios spun ca vreau sa intreb daca mai au plicurile de pe 30. Un domn la 3 persoane mai incolo de ghiseu se baga in discutie:
El: Scrie pe aviz ca se pastreaza 10 zile.
Eu: Stiu asta dar vreau sa stiu sigur ca exista plicul ( in gandul meu, vreau sa-mi confirme doamna de la ghiseu, nu tu!)
El se intoarce la rand si mormaie catre cineva: “…….nu stie sa citeasca?!?”
Eu (dau explicatii in loc sa ma iau de el, desi merita afurisitul): Vreau sa ma asigur ca exista plicul, ca sa nu stau degeaba la coada, pentru ca depind de-o naveta.
El: Da’  ce ma intereseaza pe mine de naveta ta?
Long stoy short, doamna care chiar era prima la ghiseu imi spune sa intreb, doamna de la ghiseu imi raspunde politicos ca e totul in regula dupa ce ma asculta pana la capat. Asta in conditiile in care coada avea 30 de persoane. Fara nervi, doar politicos.
Ma asez la rand, ajung la ghiseu dupa o ora juma’ si nu mi se gaseste plicul, pentru ca avizele de pe 30 au fost puse deoparte. Dupa 10 minute vine doamna de la ghiseu sa-mi spuna ca nu-l gaseste si-mi cere numarul de telefon ca sa ma sune cand l-au gasit. Ii explic ca nu locuiesc in Bucuresti si ca vin destul de rar. O cheama pe diriginta, ii explica situatia si faptul ca nu pot veni chiar a doua zi sa iau plicul. O intreb si eu daca se poate sa-mi pastreze plicul mai mult timp. Ea zice ca este in regula, imi noteaza numarul de telefon si seria de la buletin pentru a fi acoperita in cazul unui control. Tot acest timp, nu m-au scos din ~doamna~. Le multumesc si plec. Jos palaria pentru doamnele de la ghiseu.
NB. Afurisitul (caruia ii doresc sa I se bage lumea-n fata la toate cozile de-acum incolo) venise cu sotia si nepoata de cativa ani. Sotia statea undeva jos, iar nepoata a gasit un alt copil cu care a-nceput sa se joace si sa tipe. Pe langa caldura care era acolo, oboseala, statul in picioare, zbieretele unui copil erau tot ce aveam nevoie. N-am inteles de ce individul a simtit nevoia sa vina cu toata familia la coada si, dupa cat de mitocan s-a comportant cu mine, sunt curioasa ce intelepciune batraneasca ii transmite nepoatei. Just saying!

Scena 4.
 Astazi sun la Posta din Bucuresti sa intreb daca mi-au gasit plicul (ieri am avut telefonul inchis din motive de semnal, asa ca daca m-a sunat cineva n-am de unde sti). Imi raspunde o doamna, ii explic situatia, ma lasa cateva momente ca sa se intereseze si-mi spune apoi ca plicul este la doamna diriginta la birou. O intreb daca se poate sa mi-l pastreze pana p miercurea viitoare, ca nu am cum sa ajung in Bucuresti pana atunci. Imi raspunde sa stau linistita ca mi-l pastreaza si cand am drum in Bucuresti sa trec sa-l iau. Again, tot respectul!

Morala fabulei:
1.      Cu exceptia afurisitului, oamenii sunt draguti si amabili.
2.      Amabilitatea in sistemul de stat inca mai exista.
3.       Stiu ca faptul ca niste lucratori de la stat au fost amabili si plini de solicitudine ar trebui sa fie regula si nu exceptia, dar avand in vedere ca este exact invers, cand am parte de astfel de momente, eu zic ca e bine sa afle si altii ca mai exista si oameni amabili. Deci, tineti minte, OP.16, Sectorul 6!