Sa nu incepem pe picior gresit...n-am fost chiar in Franta profunda... Am fost doar vreo 3 sau aproape 4 zile in Paris si mi-a ajuns. Adica pentru unii care fac o arta din a manca branza mucegaita, au trait toata viata in castele mari in care igiena lasa de dorit si o au pe Brigitte Bardot ( aici nu mai este necesar niciun comentariu), si-au cam luat-o in freza de-a lungul istoriei si abia de cand cu Comunitatile Europene si-au mai revenit si ei, se descurca destul de bine. Dar nu-s prea my cup of tea. Adica na, or fi avand ei ceva exemplare unul si unul - nu pot sa nu-mi aduc aminte de Guillaume, colegul meu frantzuz din perioada Erasmului in Budapesta ( care avea zambetul destul de candid el :)), dar totusi... raman anglofila pana in maduva oaselor.
Revenind, postul de fata este despre cartea lui Michael Sadler, un englez nehotarat, prof la universitate pe deasupra ( de la astia cu educatie multa te-ai astepta sa nu tradeze Anglia pentru Franta, dar na...) care decide sa se mute intr-o pitoreasca localitate de provincie franceza. Unde se organizeaza in fiecare vara Sarbatoarea gradinilor, unde oamenii lasa mostenire semenilor lor banci stradale pe care unii le impart efectiv in doua ( adica le taie - la un moment dat o potaie este lasata la fel mostenire comuna si o intreaga comunitate se ingrijoreaza de cruda soarta care-l paste pe patruped - taierea in doua - dar animalul se gandeste in timp util sa fuga...), unde prazul si legumele din gradina vorbesc intre ele si unde soarecii n-au frica de oameni ( e pur si simplu hlizeala maxima la scena in care Maiquel ( Michael in pronuntie franceza) incearca sa doarma dar este trezit de bungee jumpingul pe pe grinda camerei a unui intregi comunitati de rozatoare).
Acum, ce-o fi vazut Maiquel in Franta asta campestra si traditionala de l-a determinat sa se tranbordeze peste Canal acolo, nu prea am inteles. Adica e un loc unde gradinarii se saboteaza reciproc in disperarea de a castiga Sarbatoarea Gradinilor, unde caprele chiar intra si stau in case, alaturi de oameni, unde the highlife consta in cine boeme cu teme stomatologice ( e plin de dentisti la cinele astea, potrivit spuselor lui Maiquel) in casele celor mai instariti din sat, unde primarul e usor de mituit cu pastile digestive ( ca o fi suferinde gastrita, ulcer sau alte bube stomacale), unde sa detii o Mazda e rusine maxima ( pe bune, Maiquel e vesnic complexat de automobilul sau si-l doseste permanent printre copaci - frantzujii din carte par sa fie niste Tzoparlani cu litera mare) si unde dragostea te poate lovi pe cand te afli ascuns in baie asteptand sa-i furi o sarutare gazdei tale ( ...doar toata lumea crede ca Franta e taramul romantismului...Ohhh da!!!).
Cartea e dementzial scrisa...o savurezi pe nerasuflate si se pare ca are si continuare...Un englez indragostit probabil. De-abia astept s-o citesc pe aceea...
In mare, viata in Franta profunda e profunda de-a dreptul!!! Adica unde poti sa plantezi prazul cu picamerul? Sau sa faci toate gagicile din sat sa zbata din gene la vederea ta, doar pentru ca tu rostesti dulcele grai englez ?( nu stiu cat e de dulce pentru francezi, dar la cat este de plicticoasa viata in Franta profunda, probabil femeile respective s-ar indragosti si de o sticla cu apa calda - ok, aici sunt rea de-a dreptul!!!)
Experientza mea franceza s-a petrecut in decembrie 2010 si a fost...nu atat de profunda. Adica da, am fost la Luvru si am vazut cam toate monumenetele posibile, desi era un frig crancen, am urcat in Turnul Eiffel, m-am sarutat in varf, am baut vin frantzuzesc si m-am plimbat de-a lungul Senei si bine ca era noapte tarziu si frig, ca prea am tzopait pe chei, am facut cu mana la vaporase, m-am plimbat pe Champs Elysee si n-am ratat niciun magazin de acolo :)) (M-am ales cu niste cercei faini de la H& M), am lasat un car de bani in librariile lor, am mancat inghetata cu bomboane Stickles la McDonald's-ul lor ( si m-am certat cu cei de la McD din Ro ca ei n-au asa ceva!!!!) si multe alte chestii...A fost o experienta frumoasa, dar nu prea pot sa zic ca a stors anglofila din mine...De-asta cand am citit cartea lui Sadler n-am putut sa-mi inabus o idee ca doar in Franta intamplarile astea sunt posibile.
Va recomand cu drag cartea lui Sadler, iar eu de-abia astept sa citesc continuarea, l'amour a la francaise... Si va recomand sa va duceti in Franta, in decembrie cand e frig si nu e nici picior de turist, sa va plimbati de nebuni pe strazi, sa mancati in Bistrot du Carrousel de langa Gradinile Tuilleries ( sa va catarati pe statuile alea din gradina noaptea, ca nu va da nimeni jos:)) sa vizitati H& M-ul de pe Champs Elysee si sa vedeti Parisul noaptea din Turnul Eiffel, cum e tot luminat si stralucitor. Merita, chiar si la minus multe grade...Sau sa vedeti Turnul din balconul vecin de la hotel:))
Cat despre Franta profunda, astept sa ma duc si acolo ca sa va spun cum e!!!!
