Zapada de Sarbatori

In sfarsit, anul asta am avut zapada de Sarbatori….white Christmas and all that…Ma rog, nu a fost ea chiar de Sarbatori, a cazut cu cateva zile( mai précis, cu o saptamana) inainte, insa conteaza ca in dimineata de Craciun cand m-am trezit am mai vazut zapada pe acoperisuri , pe strada si in curtea casei. Asa ca e suficient pentru mine…

Evident, cum a dat zapada peste Romania asa au inceput si problemele. Autoritati luate, iarasi, a milioana oara, prin surprindere, zapada necuratata, gheata, mizerie, zloata si restul tacamului. Ca de fiecare data cand ninge, cam rar, in ultima vreme, asa ca-s suficient de recunoscatoare pentru cata zapada a fost anul asta, am senzatia ca Romania e o tara pe undeva la ecuator…unde nu a nins niciodata pana acum, si deodata zapada ucigasa ataca tara!!!!!!!!!!!!!

Eram in Bucuresti cand a inceput sa ninga…de fapt boleam dupa o noapte de stat treaza din cauza unei crize de gastrita. Cand m-a sunat mama pe la 10 a.m sa imi spuna ca la Ploiesti ninge de mama focului, abia m-am dat jos din pat. Si evident, m-am culcat la loc, asteptand ca atunci cand ma trezesc sa mai gasesc cativa fulgi prin aer. De unde, peste 3 ore cand m-a sunat iarasi mama sa vada daca mai traiesc..in fata blocului stratul de zapada crestea vazabd cu ochii, iar copiii de prin vecini profitau la greu. Iar cand am deschis TV-ul si am vazut intersectia de la Lujerului, zona in care stau eu, blocata de zapada batatorita, am zis ca pana a doua zi cand planuiam sa o tai acasa, nu e cazul sa ies din casa. Doar aveam mancare, apa si ciocolata.

Zis si facut…

Toata noaptea a nins. Cand am plecat din casa a doua zi, evident cu bagaj si printre nameti…s-a pornit urgia. Trotuarele nefiind curatate, am mers pe strada printre masini, sperand sa nu dea vreunul peste mine. In statia la tramvaiul 41 am stat si am asteptat sperand la un tramvai mai gol…ti-ai gasit…daca se putea sa ies pe un geam era minunat. Asa ca am facut cale intoarsa si am luat 178 pana in Crangasi de unde m-am imbarcat in minunatul metrou.

La Gara de Nord alta minunatie…peroane pline rau de zapada, trenuri intarziate cu sutele de minute si trenuri care din cauza asta plecau cu intarziere. Pe o distanta de 60 de km, distanta Bucuresti-Ploiesti am reusit sa facem intarziere de doar 20 de minute. Iar cand intr-un final am ajuns in urbea mea draga, m-am confruntat cu nametii si zapada necuratata de aici.

Prin oras a fost de vis cateva zile…Cum primarul nostru drag si mult iubit a dat bir cu fugitii la Viena( cica sa se trateze de gripa porcina!!!!), Ploiestiul a aratat cateva zile ca un orasel de munte din Laponia – zapada cat cuprinde, strat de gheata dedesubt, institutii care nu au binevoit sa isi curete trotuarul – asa ca de pe vreo 15 decembrie incoace mi-am purtat doar bocancii de munte…

Acasa, avand in vedere ca in ultima vreme, eu am fost purtatorul de bocani, ergo THE MAN – am iesit fresh ca o panselutza la lopatat zapada…adica facut poteca, dat cu lopata in stanga si in dreapta si spart gheata. Ma rog, m-a mai ajutat si bunica mea, care evident, este o persoana mult prea activa si a trebuit sa iasa sa mai dea si ea cu matura. Dar de partea cea mai grea, m-am ocupat eu , parol!!!

Revenind, am fost super extaziata ca a fost zapada si Mosu’ a avut cum sa ajunga la mine. Ok, ziceti voi ce vreti, dar Mosu’ chiar exista. Adica la mine vine, deci e suficient ca sa existe. Va spun eu sigur ca Mosu’ traieste in Laponia in Rovaniemi, pentru ca prietenul meu Adam, cand a fost acolo, mi-a adus un ren de plush, care se pare ca a fost facut chiar in atelierul Mosului. Deci Scroogilor din toata lumea, va spun eu ca Mosu’ existaaaaaaaa!!!!!!!!!!!!!!!!!

Ca de obicei in familia mea, eu am fost cea care a cumparat bradul – anul asta chiar a corespuns cererilor mamei de a nu fi chiar urias( saraca de ea, inca mai gaseste ace de brad din bradul de anul trecut pe care li l-am lasat in grija sa-l desfaca atunci cand am plecat in Ungaria), dar l-am impodobit cu mama si bunica si am cantat colinde, i-am pus beculete colorate parka s-a luminat si casa. Asa ca de acum, in fiecare seara sta aprins cateva ore bune( poa’ sa urle ecologistii cat vor, singura sarbatoare care conteaza pentru mine e Craciunul asa ca trebuie tratat cu respectul cuvenit).

Chiar a fost un Craciun de poveste, cu zapada la fereastra( ma rog, in curte, dar pricepeti si voi licenta poetica), cu cozonac si masa imbelsugata( traiasca Posta Romana, care mi-a adus in timp record pachetul de la Deva cu slaninutza, sunculita si carnaciori de casa), cu cadouri sub brad, cu colindele lui Hrusca si ale lui Ducu Bertzi si cu multa, multa liniste…

Multzam Mosule ca mi-ai adus zapada mea draga…

Hai sa vedeti si voi poze cu zapada de pe strada mea… a nins pana si in casutza postala;))

Batranul sufletului meu...

De ceva ani incoace, Sarbatorile nu mai sunt la fel. De fapt, luna decembrie nu mai e la fel, pentru ca nu mai e Bubu langa mine.

Bubu a fost bunicul meu din partea mamei. L-am pierdut acum 4 ani. Stiu ca a plecat multumit ca eram deja studenta in anul 2 si ca eram aproape pe picioarele mele la Bucuresti. Insa de cand a plecat el, nimic nu a mai fost la fel. Nu m-a lasat chiar pe picioarele mele, as mai fi avut nevoie sa imi spuna ca e acolo langa mine, sa ma intrebe ce am facut la facultate si ca eu o sa fiu MARE asa cum ii placea sa accentueze cateodata ca sa imi arate cat e de mandru de mine.

Mi-a lasat un gol imens in suflet pe care nu l-am putut umple nici macar pe jumatate. Multa vreme nu am putut vedea bunici cu nepoti fara sa ma loveasca plansul. Si acum cand ii vad pe strada pe pitici cu cate un batranel langa ei in ochii caruia I se citeste mandria fata de nepot am o tresarire si ma gandesc la Bubu al meu. Nu e seara in care sa nu ma gandesc si sa ii rememorez figura in minte, fata aceea rotunda si binevoitoare cu care ma privea, urarile de noapte buna si serile in care imi povestea din copilaria lui.

Am atat de multe amintiri cu el…de cand eram mica si ma tragea cu sania, de cand am fost la defilarea de 23 august 1989 si ma tinea strans de mana in timp ce eu ma inghesuiam sa vad mai bine, de cand ma scotea la plimbare in oras, cand ma ducea la Gara de Sud sa vedem trenurile, de cand imi citea schitele lui Caragiale pe care astazi le iubesc atat de mult doar datorita lui, de cand m-a invatat sa merg pe bicicleta.

In liceu am avut o profa de romana tare speciala. E o tipa extrem de inteligenta, poeta, prozatoare si eseista, o tipa care m-a invatat sa citesc pe rupte si bine a facut. Bubu al meu a fost si el prof de romana, asa ca de cate ori veneam acasa cu cate o tema fantezista, se facea consiliu de familie si decideam cum sa atac. El era cel mai aprig critic al meu in privinta temelor de la limba romana, sic el mai bun sfatuitor. Mi-a suportat cu stoicism atacurile impotriva poeziei romanesti, m-a sprijinit cand am facut pasiuni pentru Calinescu, Sadoveanu sau Eliade si a fost cred, cel mai incantat cand am luat Bacul la Romana cu 9,85 la proba scrisa.

Cand am intrat la facultate, la buget, a cincea, si cu bursa a fost iarasi fericit. Eram un vis implinit pentru el, dar a continuat sa viseze. Mi-a sprijinit aspiratiile pentru diplomatie, mi-a incurajat dorintele academice, iar cand am inceput sa ii povestesc despre cum sunt bibliotecile la Bucuresti si cate minunatii sunt pe rafturile lor, am avut senzatia ca si el si-a retrait studentia. Atunci mi-a spus ca voi fi MARE.

Insa ceva sau cineva mi l-a luat si mi-a lasat doar niste amintiri cumplite ale ultimelor lui zile. Dintr-o data, omul acesta care m-a iubit cu atata forta nu mai e, iar de atunci, nici eu nu mai sunt la fel. De atunci, nimeni nu mi-a mai scris poezii , asa cum facea el, nimeni nu m-a mai privit cu ochii aceia mari si duiosi, nu i-am mai simtit mana calda pe frunte si nu l-am mai vazut la geam, asteptandu-ma sa vin de la Bucuresti.

De atunci mi-au ramas amintiri si poze si numai ganduri de “ce bine ar fi fost sa fie si Bubu aici”. Mi-a ramas credinta ca e langa mine si ca vegheaza asupra mea si ca are grija ca eu sa ajunga MARE. Insa e greu, si mai ales de Craciun, cand in fiecare fulg de nea si in fiecare colind il aud si il simt…

Miros de iarna...

Evident, doar a venit oficial iarna incepand de azi...

Pe bune acum , chiar se simte un miros asa de fain de iarna in aer. Am iesit dupa-amiaza in oras, eu si cele cateva zeci de oameni care nu au avut stare, si chiar am simtit ceva semne de iarna. Probabil ca la asta o fi ajutat si atmosfera de week-end care domnea pe strazi, singurii care mai lucrau fiind cei de la Veolia( firma de salubrizare locala) care isi faceau de lucru cu un tomberon pe care se chinuiau sa-l rastoarne in masina aia speciala.

Revenind, azi am iesit si eu in oras - nu va imaginati ca sentimentele mele de patriotism m-au trezit de dimineata sa ajung la parada de 1 decembrie. Totusi, era prea devreme, o data, si in plus prefer sa pastrez nealterata in minte ultima defilare de 23 august din 1989, pe care am vazut-o live, asa ca acum nu prea calc decat pe la paradele de moda organizate prin mall-uri la inceput de sezon - nu-s suficient de pitzi pentru alea de la Bucharest Fashion Week.

Asa ca azi dupa-amiaza mi-am scos persoana regulamentar la plimbare - maine trec de la 23 la 24 de ani , asa ca se cere sarbatoare mare, mare cu prajituri si tot tacamul si prilej de alcoolism peste masura, ca na, imbatranesc si eu, plus ca sunt o mie de alte ganduri care nu-mi dau pace, deci, prilej de alcoolism :d

Asa ca iesirea mea de dupa-amiaza a fost foarte nimerita. Am surprins exact ultimele momente de aranjat brazii cei mari cu beculete in centrul orasului, ca sa nu mai zic ca se faceau si probele de lumini , asa ca imaginati-va beculetele rasarind de peste tot dintre ramuri la un moment al zilei cand ziua se intrepatrunde cu seara, unde mai pui ca azi a fost si un pic nor, asa ca deja pentru mine, asta striga a feerie de iarna.

Si de-aici tot mirosul de iarna, parca simteam in aer ca o sa ninga curand - desi nu -mi surade ideea de ninsoare in Bucuresti, ca se transforma imediat intr-o mizerie de nedrescris, dar na, am simtit mirosul ala de Sarbatori de iarna, fara griji si temeri, am simtit ca iar orice e posibil, m-am simtit iarasi ca un copil care il asteapta pe Mosu'( serios, Mosu' exista, dar la voi astia care nu credeti in el, logic ca nu vine, dohhhhh).

Iubesc la nebunie perioada asta - oricat de deprimata sau obosita as fi( Alex stie), tot nu ma pot abtine sa las spiritul Craciunului sa imi invadeze sufletul. Asa ca mi-am promis ca anul asta chiar o sa pun umarul si o amenajez si apartamentul de la Bucuresti de Craciun. Chit ca o sa stau acasa cu familia , totusi, ceva sosete de cadouri si ghirlande si globuri nu strica. Si poate si niste crengutze de brad...As lua eu un brad , dar totusi, cine naiba mi-l cara mie pana acasa de la Piata Veteranilor???

Pe bune, dragii mei , cred ca a venit iarna. Si iarna asta o sa fie asa de faina, ca in povesti. O sa fie zapada, o sa merg la munte, o sa fac oameni de zapada, eventual o sa invat si sa schiez si o sa fac multe, multe alte chestii...iar o sa decorez casa, o sa cant colinde si-o sa-l astept pe Mosu'. Da uraciosilor, o sa-l astept pe Mosu'...

Pana atunci , va las un flavour cu un tip pe care-l iubesc tare muult( doar canta minunat si mai arata si tare grozav - Alex si Dana stiu de ce)

Ho - Ho-Ho!!!!!