Va recomand....Andrei Codrescu

Tocmai am terminat de citit o carte foarte interesanta....Ok, stiu ca sa zic despre toate, doar ca sa ii fac si pe altii sa le citeasca, insa asta chiar merita citita.

Se numeste "Wakefield" si este scrisa de Andrei Codrescu ( ed. Polirom, 2006). Tipul este profesor de engleza prin State, parca Louisiana State University, plecat din patria muma Romania prin '66. Citisem acum vreo 3 ani un interviu cu el, insa de-abia in anul de gratie 2009 am reusit sa ii citesc si romanul "Wakefield". Un roman pe care il inscriu in randul celor initiatice, gen Jack Kerouak si Graham Greene, un roman care, desi are in esenta confruntarea Om-Diavol, tot reuseste sa apuce pe alocuri si pe alte pante, cum este cea a drumului de descoperire. La finalul periplului sau ....e greu de spus ce anume descopera Wakefield, insa deocamdata e important drumul.

In mare, Wakefield e un arheolog, transformat in vorbitor motivational pe la diverse intruniri. Despre ce vorbeste, nici el nu stie. Tipul asta pare construit dupa tiparul meu: niciodata nu isi face planuri despre ce urmeaza sa vorbeasca - se hotaraste pe moment, in functie de loc si timp. Ca de cele mai multe ori discursurile lui sunt apa de ploaie, frectie la picior de lemn, caine sur la vanatoare, asta nu face decat sa demonstreze in ce lume traieste si traim toti. Oameni care sunt dispusi sa plateasca pentru ca angajatii lor sa asculte bazaconii, in speranta ca vor fi mai motivati si vor munci mai mult si mai bine. Slabe sanse, daca pentru asta l-au angajat pe Wakefield. Tipul pur si simplu merge la marea vrajeala, incercand sa vada cat ii merge smecheria. Desi uneori iese cu scandal...merge.

Dar sa revin...intr-o zi, Diavolul ii face o vizita lui Wakefield, cu intentia de a-l lua spre locuri mai calde. Dupa o discutie din care reiese ca Diavolul este plictisit peste masura de munca pe care trebuie sa o presteze zi de zi, iar Wakefield, dintr-un umanism proaspat trezit la viata, nu stie cum sa il induca in eroare pe Diavol ca sa-i mai lase ceva timp la dispozitie, cei doi ajung la un pact. Pact care nu are nimic de a face cu pactul faustic. Diavolul se obliga astfel sa ii lase lui Wakefield ceva timp la dispozitie ca sa isi faca de cap, dupa care, la un semnal al Demonoseniei Sale, sa inceapa o cursa nebuneasca spre sfarsit.Insa focul de start nu ajunge sa fie tras niciodata, pentru ca si Diavolul are propriile ganduri si probleme cu care sa se confrunte. Se pare ca si lumea de dedesubt isi are dramele ei, si chiar si dracii( despre care credeam, exact ca in povestea lui Ivan Turbinca, ca o duc numai in desfaru, bautura si chefuri, si din cand in cand mai invartesc in ceaunele cu smoala in care se perpelesc sufletele prea abjecte pentru a deveni draci) sufera de monotonia si rutina care a cuprins lumea celor vii.

Si Wakefield chiar isi face de cap. Gagici bune pe oriunde se duce, bani din belsug pentru discursuri de trei lei, o fosta nevasta romanca dedicata salvarii miilor de orfani din Romania, o fiica oarecum hipiota, transformata in bibliotecara cuminte, dar avand issues cu un tata cam absent din viata sa, un prieten rus, taximetrist, mare amator de bucatici fragede si care este singurul element constant din acest roman.

Wakefield face un pact cu Diavolul, in speranta de a-l pacali. Insa Wakefield nu este Faust, nu are tragismul lui. E un fel de Margareta - barbat, care, in loc sa se grabeasca, isi vede de viata lui si din cand in cand culege cate un suvenir pentru Diavol, intr-un efort de a-i arata ce viata autentica duce. Nu e chiar viata pe care si-o doreste, de fapt, nici nu stie ce doreste, dar atat timp cat ulciorul merge la apa, de ce sa se puna el in calea lui. E bine si asa...

Am fost surprinsa sa intalnesc aici legenda Mesterului Manole, desigur, cu modificarile de rigoare. In lumea lui Wakefield, e o legenda din Balcania, spusa de o sarboaica: este vorba de sora mamei ei care a fost sacrificata astfel pentru a se asigura trainicia unei biserici. Ahh, am uitat sa precizez timpul in care se petrece actiunea.... Daca la inceput anumite referiri ma fac sa ma gandesc la scandalul Monica Lewinsky, povestea cu iz balcanic este plantata in timpul conflictului din Kosovo( sunt niste referiri ale unor raiduri aeriene ale NATO prin Balcani, iar cearta din familia sarbo-musulmana e un indicativ bun)

Romanul e pasionant in sine, exact asa cum imi place mie. Nu are redundante, nu e greoi, cu exceptia partilor in care Wakefield bate campii cu chestii motivationale(partile alea mi-au dat somnolenta, dar nicidecum nu m-a inflacarat ). E chiar placut sa vezi ca Diavolul are si el preocupari umane si ca putin ii pasa de reguli ancestrale cand e in joc fericirea sa( desi, parca Diavolul era fericit din nefericirea altora) Plus ca sunt pe acolo cateva referiri despre cum Diavolul i-ar putea cere ajutorul lui Dumnezeu. Mi-ar fi placut ca partea asta sa fie mai mult exploatata.

Lectura placuta.....hope you like it.

XOXO