Vorbeam aseara cu un prieten drag despre orasele noastre de bastina... Amandoi am plecat la facultate cu gandul de a ajunge cat mai departe de orasele in care ne-am nascut. Eu la vreo 60 de km departare, el la vreo 300. Si cu toata dorinta noastra de a merge mai spre sud, se pare ca in ultima vreme nu stim cum sa facem sa ne intoarcem mai des acasa, in orasele noastre natale - al meu de campie, al lui de munte.
Sa fie Bucurestiul si fauna lui o insatisfactie atat de mare? Sau poate am descoperit cat de frumoase sunt orasele patriei si nu le-am mai da pe nicio capitala?
In cazul meu, cred ca e vorba de amandoua. Bucurestiul a fost evadarea mea la terminarea liceului, a fost un vis frumos implinit, a fost o retraire a studentiei parintilor mei, cu stat la camin in Regie( o adevarata experienta culturala:D), cu mancatul la cantina, invatat la biblioteca sau in Gradina Botanica, cu iesiri in Herastrau si Cismigiu si seri frumoase de toamna sau primavara la teatru si opera, cu dans in ploaie la concert Loredana si targuri de carte unde nu aveam suficiente maini si plase pentru a cara toate cartile pe care mi le cumparam. Si desigur, cu magazinele mele preferate, responsabile de toate achizitiile care acum stau sa dea p-afara din dulap.
Insa de vreun an incoace am redescoperit Ploiestiul, orasul unde am crescut - de nascut m-am nascut la Bucuresti, iar in copilarie am tot fost plimbata intre Bucuresti, Ploiesti si Deva, de pe unde mi-s toate rubedeniile, asa ca singurul oras in care pot sa spun ca am petrecut fiecare an din cei 23( evident, nu-i arat, nu-i asa?) este Ploiestiul. Ploiestiul este orasul bunicilor din partea mamei, la care am crescut de la minunata varsta de o luna.
Pentru cei care exclama fericiti" Esti din Ploiesti? La voi sunt rafinariile, nu?", de fiecare data cand aud de unde sunt, regret sa ii dezamagesc , dar nu imi tasneste petrolul in gradina din fata casei( desi, tre' sa recunosc, nu am sapat niciodata mai adanc de 1 metru), iar orasul este un paradis al locurilor de munca doar pentru cei care au absolvit UPG. Insa dincolo de previziunile sumbre ale crizei economice, orasul este unul infloritor( anul asta onor/horror domn' primar s-a intrecut in a ne planta cat mai multe flori), avem si noi Mall-uri, hipermarket-uri si alte market-uri, si ca si capitala de judet care contribuie considerabil la PIB-ul national, suntem mandri de prestatia noastra.
Trecand peste toate acestea, de fapt, prin toate acestea, nu pot decat sa privesc cu bucurie la cum s-a dezvoltat orasul meu. Orasul lui Nenea Iancu, care mi-a incantat mie copilaria, cu teatrul de papusi Ciufulici unde mi-am inceput eu viata culturala( pe bune, teatrul Ciufulici are actori pt copii super talentati, si daca n-as fi eu cam mare, m-as duce oricand pe acolo; am eu doua piese favorite - Motanul Incaltat si Muck cel Mic pe care le-as revedea oricand), cu teatrul Toma Caragiu, unde am vazut cateva din comediile mele dragi ale lui Caragiale, cu parcul cu fantani arteziene unde ma duceau bunicii cand eram mica, cu tarabele buchinistilor unde mereu lasam sume destul de mari in schimbul a cateva volume( acum avem alaturi Libraria Humanitas, si cum lantul Humanitas e cel mai bine aprovizionat, aproape ca am ajuns sa ma imprietenesc cu vanzatorii de acolo), cu Oraselul Copiilor din fiecare iarna in parcul de la Halele Centrale, in apropierea Bibliotecii Nicolae Iorga, unde am petrecut chiar si in anii de facultate, multe sambete prin sala de lectura, cu Halele Centrale unde recent am descoperit aromele de legume si fructe proaspete( striga nostalgia copilariei din mine, cand ma lua bunica la piata, nicidecum vreun acces de gospodinarit), cu Gara de Sud, unde ma ducea bunicul sa vad trenurile, cu Gara de Vest unde o asteptam pe mama cand venea de la cursurile de specializare, cu Bulevardul cu castani, care iarna este o feerie de culori si beculete, cu Piata Victoriei si Casa Alba( sediul administratiei locale si judetene), unde iarna e plin de brazi impodobiti si uneori si Mos Craciuni gigantici, cu strada mea cu castani unde am invatat sa merg pe bicicleta.
Dupa aproape 5 ani de stat in Bucuresti partial, am ajuns sa imi apreciez oraselul. Este calm si linistit, cu multi copaci si spatii verzi, cu aceleasi strazi pe care am mers in fiecare an, cu drumurile bine-cunoscute la Supermarket, la Mall, la Piata. E orasul aflat pe DN1 , drumul care duce spre muntii mei iubiti, este orasul cu casuta mea draga si vecinii simpatici cu care am crescut. Si Bucurestiul este inca un loc minunat, mai ales ca ii are pe prietenii mei in el, insa Ploiestiul lui Nenea Iancu e orasul sufletului meu. Aici as face mii de poze( bine ca exista aparatele digitale, ca altfel as fi dat faliment la cat de multe poze obisnuiesc sa fac), aici imi incarc eu bateriile, chiar daca eu ii spun uneori Gulagul social( serios, cred ca am habar doar de vreo 3 cluburi in tot orasul - ele or fi cu duiumul, insa nu mi-am alocat suficient timp de inspectat; don't worry, e timp, nu-i bai), aici mi-am propus eu sa incerc nu stiu cate tipuri de bere( din punctul asta de vedere ne miscam bine, suntem bine aprovizionati, eu sunt in grafic si de-abia astept Serbarile Timisoreana:D), aici imi aduc eu cartile cand nu mai am unde sa le pun la Bucuresti....deci cam aici se centreaza universul meu...
Stiu ca postul asta nu prea isi are rostul, dar am vrut sa vedeti si voi ce oras fain am eu.....Cand vreti sa-l vizitati, stiti unde ma gasiti...Pana atunci...sunt si eu tentata sa inchei ca intr-un serial pe care il iubesc: You know you love me...XOXO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu