vineri, 4 decembrie 2015

Ultima noapte de 29, întâia noapte de 30

...sau de 25 plus experiență, cum zice un amic,  :)
Mă rog, nu știu exact cum e viața la 30 de ani, că de-abia am făcut de câteva ore și încă mă adaptez.E  bine că am fost prevăzătoare și, de câteva luni nu mai spuneam că am 29 de ani, ci, în curând 30. Deh, tranziția se face treptat.
Despre viața in my 20s, în schimb, pot să spun că am învățat multe.
Am învățat să trăiesc fără oameni dragi, sau, mai bine, să trăiesc cu ei undeva departe, unde nu pot să-i ating.
Am învățat că dacă pierzi oameni (că dispar sau pur și simplu pleacă), apar alții care te fac să accepți mai ușor pierderea. De-asta pot să vă spun că indiferent că mi-a murit cineva sau m-a părăsit cineva, mi-a fost bine. Nu imediat, dar am știut cumva că va fi bine.
Am învățat că cineva, Dumnezeu sau Moș Crăciun sau poate universul (nu, nu fumez nimic de-l citez pe Coelho), îți scoate în față oamenii de care ai nevoie. Pe ceilalți îi dă la o parte, pentru că nu ai nevoie de ei (sau, în limbaj de fană Harry Potter, they suck out the joy and happiness like Dementors).
Am învățat să nu mai disper când mă simt la pământ, pentru că întotdeauna va fi cineva care mă va suna să mă întrebe ce fac, care va încerca să schimbe ruta de tren ca să-mi aducă mâncare pentru că a primit prea multă de la părinți, sau îmi va spune că sunt ”a tough cookie”, sau care va veni în vizită să nu mă simt singură, sau mă va suna în ziua de Paști, sau va trimite un mail out of the blue care mă va rânji toată, sau mă va suna să-mi spună că totul va fi bine și că sunt puternică, sau, sau, sau.
Am învățat să mă redescopăr non-stop, să mă reinventez, să mă modelez în permanență, să schimb mereu ceva la mine.
Am învățat că este în regulă să mă iubesc mai mult pe mine câteodată (mă rog, în majoritatea timpului, dar e bine să părem măcar modești).
Am reînvățat că este foarte ok să zâmbesc larg și să mă bucur de toate mărunțișurile vieții.  
Am învățat că dincolo de motivele clasice care mă fac să zâmbesc( că sunt sănătoasă, că e o zi superbă afară, că ascult ceva care-mi place), sunt oameni care mă fac să vreau să zâmbesc mereu, oameni pe care i-aș răni dacă nu aș mai zâmbi.
Am reînvățat să râd cu poftă de toate lucrurile trăznite pe care le-am făcut și le fac (și pentru 30 am pregătite unele, de mamă, mamă!).
Am învățat să-mi ascult instinctul. Mă rog, a trebuit, că al meu instinct se manifestă violent, și m-ar fi dus sigur în anorexie ( ca să înțelegeți, instinctul meu, când ceva e în neregulă mă face să vomit :P).
Am învățat să găsesc inspirație în oamenii de lângă mine.
Am învățat că e foarte ok să-mi fie frică de niște lucruri. Și că dacă îmi este frică, trebuie ori să depășesc teama, ori să nu fac chestiile alea niciodată.
Am învățat că pot să fac atât de multe lucruri singură, dacă am răbdare și încredere.
Am învățat că e ok să nu le spui oamenilor că ai 30, mai ales când nu arăți a 30.
Așa că vă mulțumesc, Geta, Reli, Ionel, Viorel, Loredana, Georgiana, Mădălina,  Andrei, Teodora, Beatrice, Lidia, Rodica, Nicușor, Florentina,  Laura, Alexandra, Andreea, Andra, Oana, Gabi, Paul, Vera, David, Oana, Mariana, Oana, Ovidiu, Alina, Mihai, Diana, Robert, Eugen, Miriam, Ioan, Țuca, Kostas, Adrian, Lili, Geanina, Ovidiu, Raluca, Rodica, Claudette, Cristina, Mariana și Irina.
Unii dintre voi m-ați ajutat, m-ați tratat, mi-ați dat un sfat, o vorbă bună, un umăr sau o batistă sau mâncare, m-ați inspirat, m-ați învățat prin exemplul vostru să merg mai departe, m-ați lăudat sau criticat când aveam nevoie, v-ați pus încredere în mine, v-ați simțit mândri de mine sau mi-ați arătat care-mi sunt greșelile, m-ați făcut să sper, să găsesc frumosul în orice, să zâmbesc larg din nou și să râd cu poftă în mijlocul străzii. Unora nu-mi permit să vă spun pe nume pentru că vă respect enorm, așa că v-am trecut aici așa cum sunteți pentru mine: niște OAMENI minunați, de la care am în permanență ce învăța și care ați contribuit la anii aceștia 30.
To you all, I give you my 30s! Și sper să nu vă dezamăgesc!

Un comentariu: