Ultima noapte de 29, întâia noapte de 30

...sau de 25 plus experiență, cum zice un amic,  :)

Mă rog, nu știu exact cum e viața la 30 de ani, că de-abia am făcut de câteva ore și încă mă adaptez.E  bine că am fost prevăzătoare și, de câteva luni nu mai spuneam că am 29 de ani, ci, în curând 30. Deh, tranziția se face treptat.

Despre viața in my 20s, în schimb, pot să spun că am învățat multe.

Am învățat să trăiesc fără oameni dragi, sau, mai bine, să trăiesc cu ei undeva departe, unde nu pot să-i ating.

Am învățat că dacă pierzi oameni (că dispar sau pur și simplu pleacă), apar alții care te fac să accepți mai ușor pierderea. De-asta pot să vă spun că indiferent că mi-a murit cineva sau m-a părăsit cineva, mi-a fost bine. Nu imediat, dar am știut cumva că va fi bine.

Am învățat că cineva, Dumnezeu sau Moș Crăciun sau poate universul (nu, nu fumez nimic de-l citez pe Coelho), îți scoate în față oamenii de care ai nevoie. Pe ceilalți îi dă la o parte, pentru că nu ai nevoie de ei (sau, în limbaj de fană Harry Potter, they suck out the joy and happiness like Dementors).

Am învățat să nu mai disper când mă simt la pământ, pentru că întotdeauna va fi cineva care mă va suna să mă întrebe ce fac, care va încerca să schimbe ruta de tren ca să-mi aducă mâncare pentru că a primit prea multă de la părinți, sau îmi va spune că sunt ”a tough cookie”, sau care va veni în vizită să nu mă simt singură, sau mă va suna în ziua de Paști, sau va trimite un mail out of the blue care mă va rânji toată, sau mă va suna să-mi spună că totul va fi bine și că sunt puternică, sau, sau, sau.

Am învățat să mă redescopăr non-stop, să mă reinventez, să mă modelez în permanență, să schimb mereu ceva la mine.

Am învățat că este în regulă să mă iubesc mai mult pe mine câteodată (mă rog, în majoritatea timpului, dar e bine să părem măcar modești).

Am reînvățat că este foarte ok să zâmbesc larg și să mă bucur de toate mărunțișurile vieții.  

Am învățat că dincolo de motivele clasice care mă fac să zâmbesc( că sunt sănătoasă, că e o zi superbă afară, că ascult ceva care-mi place), sunt oameni care mă fac să vreau să zâmbesc mereu, oameni pe care i-aș răni dacă nu aș mai zâmbi.

Am reînvățat să râd cu poftă de toate lucrurile trăznite pe care le-am făcut și le fac (și pentru 30 am pregătite unele, de mamă, mamă!).

Am învățat să-mi ascult instinctul. Mă rog, a trebuit, că al meu instinct se manifestă violent, și m-ar fi dus sigur în anorexie ( ca să înțelegeți, instinctul meu, când ceva e în neregulă mă face să vomit :P).

Am învățat să găsesc inspirație în oamenii de lângă mine.

Am învățat că e foarte ok să-mi fie frică de niște lucruri. Și că dacă îmi este frică, trebuie ori să depășesc teama, ori să nu fac chestiile alea niciodată.

Am învățat că pot să fac atât de multe lucruri singură, dacă am răbdare și încredere.

Am învățat că e ok să nu le spui oamenilor că ai 30, mai ales când nu arăți a 30.

Așa că vă mulțumesc, Geta, Reli, Ionel, Viorel, Loredana, Georgiana, Mădălina,  Andrei, Teodora, Beatrice, Lidia, Rodica, Nicușor, Florentina,  Laura, Alexandra, Andreea, Andra, Oana, Gabi, Paul, Vera, David, Oana, Mariana, Oana, Ovidiu, Alina, Mihai, Diana, Robert, Eugen, Miriam, Ioan, Țuca, Kostas, Adrian, Lili, Geanina, Ovidiu, Raluca, Rodica, Claudette, Cristina, Mariana și Irina.

Unii dintre voi m-ați ajutat, m-ați tratat, mi-ați dat un sfat, o vorbă bună, un umăr sau o batistă sau mâncare, m-ați inspirat, m-ați învățat prin exemplul vostru să merg mai departe, m-ați lăudat sau criticat când aveam nevoie, v-ați pus încredere în mine, v-ați simțit mândri de mine sau mi-ați arătat care-mi sunt greșelile, m-ați făcut să sper, să găsesc frumosul în orice, să zâmbesc larg din nou și să râd cu poftă în mijlocul străzii. Unora nu-mi permit să vă spun pe nume pentru că vă respect enorm, așa că v-am trecut aici așa cum sunteți pentru mine: niște OAMENI minunați, de la care am în permanență ce învăța și care ați contribuit la anii aceștia 30.

To you all, I give you my 30s! Și sper să nu vă dezamăgesc!

Acordeonul parizian

După un week-end încărcat, mă întorc timid spre casă. Când dau să mă urc în tramvai, se aude muzica unui acordeon. Great, mă gândesc. Încă un trubadur local în căutare de bani. Se deschid ușile și văd aglomerația, dar, mai ales, văd că nu am loc decât lângă muzicant. Minunat! O să mă chinuie ăsta două stații de îmi face creierii varză.

Mă urc în tramvai și găsesc un loc cu spatele la el. Pornește tramvaiul, și începe și el să cânte. Și atunci încep să zâmbesc larg. Un zâmbet pe care nu-l pot controla, care îmi cuprinde fața, și ochii, și nasul, și mă invadează.

Omul cânta chestii franțuze și spaniole, și ce-o mai fi știind el și eu nu (la un moment dat fredonam Cielito Lindo și părea că e de acolo). Le cânta frumos, melodios, îți făcea inima să salte de bucurie. O bucurie pe care altfel nu știu că aș fi resimțit-o. Pentru că atunci când m-am urcat în tramvai nu eram bucuroasă. Obosită da, însă bucuroasă, nu. Ehh, omul ăsta, cu acordeonul lui, cu muzica lui faină și cu atitudinea aia de trubadur, m-a făcut să mă bucur. Dacă mă gândesc exact, nu știu de ce mă bucuram. Mă uitam însă în jur, și vedeam oamenii cum zâmbesc și ei. Cum le inundă bucuria fețele.Preț de două stații de tramvai, oamenii nu mi s-au mai părut triști și abrutizați de viață. Trăiau, în schimb, prin muzica acordeonistului.

Și m-a mai făcut să simt ceva. Să simt Parisul într-o formă pe care încă n-am cunoscut-o. Nu Parisul iernatic pe care l-am cunoscut acum câțiva ani. Am simțit Parisul din cuvintele cuiva care l-a vizitat recent. Cu oamenii lui veniți din toate colțurile lumii, cu multiculturalitatea lui, cu obiceiurile și trăirile sale puternice. M-a făcut să simt un Paris de toamnă, cu liniștea plimbărilor pe Sena, cu zgomotul timid al valurilor rămase în urma bateau-mouches care trec purtând turiștii curioși, cu vântul care spulberă frunzele în Pere Lachaise, cu imaginea aia sublimă a turnului Eiffel în lumina blândă a unei după-amiezi leneșe de duminică.

Când am coborât în stație, a coborât și el. Așa măcar nu am regretul că am pierdut restul repertoriului. Sper însă, că data viitoare când mă urc în tramvaiul 41, îl găsesc acolo. Pentru că mi-a făcut o după-amiază mai frumoasă în doar câteva minute. Pentru că, într-un fel, m-am simțit îndrăgostită. Nu știu de ce, de cine, sau cum. Dar am simțit căldura aia minunată cum mă invada.

Așa că, dragul meu acordeonist, îți mulțumesc pentru asta. Sper să te mai întâlnesc în tramvai. Și sper să-ți zâmbească lumea, așa cum ți-am zâmbit noi, și să te aplaude cu entuziasm, așa cum a făcut-o fata care te-ar fi și îmbrățișat, dacă nu ai fi cântat în continuare.

Dacă mergeți cu tramvaiul 41, să fiți atenți la un acordeonist care vă va duce în Franța. Să mai mergeți o stație, chiar dacă ar trebui să coborâți la prima. Să-l lăsați să vă aducă bucuria Parisului în zâmbet și în suflete.

Let's blog again

Dragilor, 

Știu că am fost absentă în ultimele luni, dar am motive bune. Am grijă de bunicutza mea scumpă, care are nevoie de mine în această perioadă enorm. 

Dar, în contextul unei proaspăt câștigate libertăți, a unor oameni faini în jurul meu, a unor prieteni vechi și noi, a unor cunoștințe recente,  și a multor alte chestii  ( care-s prea complexe ca să fie detaliate aici), am zis că e cazul să mă reapuc de scris. Sau, să arunc și eu un ochi peste toate articolele alea puse conștiincios într-un folder pe Desktop, cu titlul ”Articole blog” (da, sunt old school...îmi scriu articolele întâi în Word), să le  șlefuiesc un pic și să le postez aici.

Așa că vă ameninț cu articole mai vechi sau mai noi, despre cărți, călătorii, oameni dragi și frumoși, mutări, dulciuri și...ce-o mai fi prin folderul ăla. Pentru că, deși am fost absentă, am continuat să călătoresc, să văd lumea, să cunosc oameni, să experimentez lucruri, atitudini, sentimente (am descoperit recent ce-nseamnă să fii euforic - știu, again old school), vremuri, vise și multe altele.

Dar vă mai las un pic să vă perpeliți până la prima postare :P

Despre un artist frumos

Evident, nu se putea un început de an fără mers la Sinaia. Și, ca de fiecare dată când mergem la Sinaia, sunt câteva locuri unde poposim musai: SH-ul de lângă Internațional, merceria Micuța Maria, plafarul de peste drum, Mănăstirea Sinaia și Peleșul.  Știți drumul care duce prin pădure de la Mănăstire spre Peleș? Acolo unde, pe măsură ce te apropii de Peleș găsești tonete unde se vând de toate: fețe de mese de macrame, papuci, galoși, oi de pluș care se transformă în perne, magneți de frigider, căni, creioane, straie populare, porumb fiert (de unde aveau oamenii ăștia porumb fiert iarna zău dacă știu?!?), eh, de toate pentru toți.

Acolo am găsit-o pe ClaudEte. Face tablouri prin tehnica decoupage și tablouri imprimate pe lemn. Face și zorzoane. Multe, frumoase și ieftine. Nimic nou sub soare până aici.

Dar ClaudEte e altfel decât cei care vând aici. Nu are agresivitatea aia de vânzător care ți-ar băga și-un pămătuf pe gât dac-ar putea.  Stă cu tine și-ți explică tehnica ei de lucru, îți arată diferențele între tablourile doar cu decoupage și cele pictate peste. Pentru că ea le și pictează după ce imprimă șervețelul. Găsește locurile unde ar merge aplicată și-o culoare și  așa tabloul nu e doar o bucată de lemn cu un șervețel lipit cu aracet (credeți-mă tehnica nu e așa de ușoară cum s-ar părea). Are și tablouri pictate de ea însăși, așa că aveți de unde alege. În plus, pentru persoanele mai gospodine a căror bucătărie strălucește artistic (nu eu evident) are funduri de lemn decorate astfel și apoi pictate. O minunăție!

Pentru cei care nu iau tablourile decoupage are ceva și mai fain. Bucăți de lemn (lemn zdravăn de pădure) pe care sunt imprimate fotografii. O găsiți astfel pe Regina Maria pe lemn sau alte imagini care nu pot fi aplicate prin tehnica decoupage. Noi am vrea să facem un tablou din acesta pentru bunici (Alex pentru ai lui și eu pentru bunică-mea), așa că am luat detaliile de contact și îi vom trimite pozele spre aplicare.  Așa că dacă nu știți ce cadou să faceți, o puteți ruga pe ClaudEte să vă imprime o poză dragă sufletului vostru pe o bucată de lemn. Bucățile respective de lemn sunt apoi șlefuite și lăcuite, așa că tabloul se va păstra bine în casă. Eu zic că merită…rame obișnuite găsiți oriunde, dar o poză imprimată pe o bucată de lemn mai rar.

Iar prețurile sunt extrem de rezonabile. Tablourile decoupage încep pe la 7 lei, în timp ce fotografiile imprimate pe lemn costă 25 de lei. Pentru munca și pasiunea depuse în lucru, eu zic că nici nu cere mult.

ClaudEte vinde și zorzoane, vă spuneam. Găsești la ea cercei de toate felurile – fluturi uriași (mi i-am cumpărat eu), cercei fini cu sticlă de Murano (prea fini și mici pentru mine),  mărgele de toate felurile, formele și culorile, inele cu camee….Nici nu știi ce să cumperi mai întâi.

ClaudEte face și ornamente florale. Ne-a arătat niște poze cu coronițele de Crăciun și Revelion făcute pentru mesele de la Internațional. Cu felii de lămâie uscate, scorțișoară și crenguțe de brad și alte bunătăți puse acolo. Le-am văzut în poze, dar le simțeam deja mirosul de brad și fruct uscat.

ClaudEte e o tipă caldă, deși când am cunoscut-o era ger afară. Vă spuneam că stă să vă explice ce a făcut, cum a făcut… Te lasă să  te hotărăști în voie, îți povestește despre ce mai lucrează în timpul  ăstă, fără să te plictisească. De fapt, după ce-am auzit tot despre ce lucrează și cum lucrează, am plecat spre Peleș gândindu-mă cum o fi arătând atelierul ei. Cred că e viu și colorat ca ea. Oricum ar fi,  îți dorești să cumperi ceva de la ea și s-o mai revezi.

Eu mi-am luat cercei de la ea…vreo două tipuri de fluturi. I-am spus chiar că pe unii vreau să-i colorez și nu s-a supărat. Tablouri n-am luat, având în vedere harababura de tablouri de la mine din casă. Am însă o idee de tablou pe tehnica decoupage și o s-o rog să-mi facă. Și evident tablourile pe lemn.

Pe ClaudEte  (o cheamă Claudia, dar în mintea mea i se potrivește mai mult ClaudEte) o găsiți la tonetele de la Peleș în timpul zilei și mai ales pe Facebook, unde puteți vedea tablourile și toate minunățiile pe care le face. Cred că dacă aveți vreo idee, ClaudEte v-o poate pune în practică. Așa că nu ezitați s-o căutați.  Vă asigur eu că n-o să regretați!Daca vreti sa alegeti deja niste tablouri si chiar sa comandati, intrati aici, aici, aici si aici. Si, evident scrieti-i lui ClaudEte!