Din seria Ce am mai citit eu in ultima vreme...va recomand cu caldura cartea lui Kazuo Ishiguro - Amintirea palida a muntilor. Ok, stiu ca tipul e faimos pentru Ramasitele zilei, o carte ecranizata minunat cu Anthony Hopkins, Emma Thompson, Christopher Reeves si Hugh Grant - atat de minunat ecranizata incat nu stiu care e mai faina acum, cartea sau filmul...As merge pe varianta cu filmul, ca nah, imi plac detaliile.
Revenind, in vacanta de iarna mi-am permis sa termin si eu o carte inceputa de ceva vreme - Amintirea palida a muntilor, un fel de manifest al interesului meu fata de spatiul asiatic - cred ca mi se trage de cand am vazut pentru prima data Memoriile unei Gheise, acum vreo patru ani.Ma rog, mai am avut eu si ceva fixatii prin liceu cu era Meiji, dar acum incerc sa ma focalizez foarte mult pe minunata cultura asiatica, care are mult prea mult de oferit in comparatie cu cat timp am eu la dispozitie..
Care-i povestea? O tipa aflata probabil in her fifties, Etsuko, transplantata in minunatul si ploiosul British countryside isi aminteste de tineretea petrecuta la Nagasaki, in perioada de reconstructie a orasului, imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial. Romanul frapeaza doar prin normalitatea unei vieti firesc evocate. Etsuko isi aminteste de prietena sa Sachiko si fiica ei ciudata Mariko, traumatizata in timpul razboiului de vederea unei mame care vrea sa isi inece bebelusul.Isi aminteste de vizitele socrului sau si de discutiile in contradictoriu pe care acesta le are cu sotul lui Etsuko. Isi aminteste de vara torida din acel an si de sarcina ei cu primul copil - Keiko, fiica sa care a facut o depresie si in studentia sa la Manchester s-a spanzurat. De ce? Nu prea am inteles de ce. Toate astea si le aminteste Etsuko in timpul unei vizite a lui Niki, cea de-a doua fiica a lui Etsuko, care locuieste la Londra si care este replica la traditionalismul valoric japonez al mamei sale. N-am inteles de ce prietena lui Niki scrie un poem despre Etsuko fara a o cunoaste, n-am inteles de ce vrea o ilustrata cu orasul Nagasaki dupa cel de-al doilea razboi mondial, n-am inteles de ce Niki vine sa-si viziteze mama pentru ca apoi sa plece inapoi la Londra, lasand in urma un sentiment de stinghereala.
Dincolo de asta, am reusit sa desprind cateva imagini ale unei Japonii postbelice, cu tristetea si melancolia ei, cu mentalitatile ei si cu oamenii ei sensibili care nu reusesc sa se adapteze. scriitura lui Ishiguro e cursiva si lina ca o apa, curge fara obstacole, te face sa te gandesti de-abia la multe pagini distanta despre cat de triste sunt vremurile descrise si, in acelasi timp, nu isi propune, zic eu, decat sa iti spuna povestea unor oameni, timpuri si locuri, care pot fi oriunde si oricand. Reperele temporale si spatiale folosite de Ishiguro sunt atat de trasparente incat pot fi acum si aici sau atunci si acolo.
Este simpla poveste a unor oameni...o poveste ca oricare alta, menita sa iti umple timpul intr-o zi de iarna...
Enjoy my folks...
XOXO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu