Saramura cu dragoste

A venit toamna folks!!!!

E frig, bate vantul, se innopteaza de pe la 8 si e mereu nor. British weather, dupa mine, numai buna de stat in pat la caldura cu o carte in brate si ceai cald aproape. A venit toamna...e deja 10 septembrie asa ca ar fi timpul sa fac din nou ordine prin dulap, sa-mi scot lucrurile mai groase si sa le pun deoparte pe cele de vara ( la naiba, ca mai aveam vreo 2 rochitze de vara inca nepurtate). Desi mai stau ca desteapta cu geamul deschis toata ziua, am trecut la plapumioara mea draga si la luat Cocolino in brate, sosetele mele lungi de strumf si pijamale groase - asa ca zic ca-s pregatita de o iarna timpurie.

Pana sa vina iarna...ma bucur de toamna ( bine, mai putin de vantul asta criminal care iti ravaseste parul si-ti baga un frig crancen in oase). Azi am avut drum prin piata si chiar am simtit toamna in fiecare miros si culoare. Imaginati-va culorile legumelor si fructelor si mirosul lor proaspat, mirosurile verdeturilor imbinate, o simfonie care te trimite cu gandul la camara bunicii plina cu gemuri, compoturi, muraturi, zacusca si alte conserve. Chiar imi place sa merg la piata...am papornitza mea speciala de cumparaturi, din canepa cu gargaritze pictate si de aproape doi ani is "pietzara". Nu va ganditi ca ma scol cu noaptea-n cap sa fac targuielile - tin prea mult la somn. In schimb, ma pricep sa aleg cele mai frumoase legume si fructe, ma tocmesc si cumpar numai de la producatori - cred eu ca taranul roman inca mai vinde fructe si legume sanatoase si ecologice.

Asa ca azi am profitat de drumul prin piata si am mai cumparat cate ceva, pentru ca, vedeti voi, azi am pus muraturi;))

Nu va ganditi ca am ars-o prea housewife style!!! Deloc! In continuare nu stiu sa gatesc...in afara de omleta, cartofi prajiti, legume cu ceva sos, si o supa de pui care are gust de mancare de spital. Ahh, si mult compot...si d-ala stiu sa fac( asta am invatat eu in Ungaria). In schimb, stiu sa pun muraturi.

Anul trecut le-am pus cu mama. Anul asta le-am pus eu ...bine, cu ceva indicatii de la bunica si Petrisor ( cartea mea de bucate). In mare, am pus castraveti in saramura. Nu va ganditi la borcanele alea amarate din magazin, cu trei castraveti, 2 rondele de ceapa si zeama cat cuprinde. La mine borcanele au castraveti, rondele de morcovi, telina si ceapa, hrean, catei de usturoi, bucatele de conopida, frunze de telina, de dafin si multe boabe de piper si mustar. Ahh, si marar uscat. Si ca sa aibe un gust minunat, am facut o saramura din sare, otet si un pic de miere. Stiu ca suna a combinatie ciudata rau de tot, insa anul trecut au iesit niste minunatii de-ti lingeai degetele. Iar in unul din borcane am ales sa experimentez putin si am adaugat si cateva fasii de ardei capia. Sa vedem ce iese. Desi avand in vedere bucuria cu care m-am ocupat, si lacrimile de la taiat ceapa, eu zic ca o sa iasa ceva tare bun!

Bunica a tot stat pe langa mine cat m-am invartit eu prin bucatarie - sa ne intelegm...bucataria e domeniul ei, deci orice intrus, mai ales aiurita de nepoata care de-abia stie sa dea drumul la cuptor, trebuie urmarit indeaproape si neutralizat daca isi face prea tare de cap. Dupa ce mi-a boscorodit castravetii si ideile culinare, s-a lasat pagubasa si a dat o mana de ajutor la strans capacele borcanelor dupa umplere. Si evident, a urmarit cu un ochi de expert tot procedeul:P.

Deocamdata va arat rezultatul...dar am eu un feeling ca au sa fie deliciosi. Am facut doar 8 borcane, ca doar eu ma infrupt din ei, dar daca sunteti simpatici, poate ma gandesc sa mai si impart. Pana una-alta, tineti-mi pumnii sa iasa grozavi, ca poate asa imi dau si eu in reveneala si invatz sa mai fac si niste chestii comestibile..Stau la rand: friptura la tava in vin, papanasi, baclava, crema de zahar ars, placinta cu branza si sote-ul de ciuperci. Am eu o vaga impresie ca n-o sa se lipeasca prea multe de mine, dar macar incercam, nu?

Pana cand o sa deprind eu skills-urile astea...suspinati dupa muraturile mele!!!!!

XOXO

Suflet amortit

Ok, am promis ca scriu mai des si nu m-am tinut de promisiune...but u know I've been kinda busy. Nu ma plang, ca doar ma stiti...nu-mi place sa-mi plang de mila, but still, lots to do, just one of me to do them all, asa ca am tot amanat sa mai postez cate ceva. Bine, am si avut momente in care n-am stiut ce sa scriu pentru ca tot ce se intampla in jurul meu ma nemultumea si simteam ca daca pun mana pe tastatura nu ar iesi tocmai idei obiective.

Asa ca am profitat de racirea vremii, am trecut la pijamale ceva mai lungi, botosii mei caldurosi si mult ceai cald si m-am gandit sa va povestesc in a doua seara de toamna ce-am mai facut.

In esenta, nu prea multe - stiti doar ca is "barbatul casei", deci, de cand m-am intors din Bulgaria am tinut-o numai in curatenii, masini de spalat overloaded, platit facturi si facut aprovizionari de toamna. Am lucrat, si astept cu drag sa vina octombrie ca sa-mi revad sefa de la Budapesta ( the best in the whole world!!!). Trag cu chiu cu vai de o carte de la Andra - Anticarul din Kabul - o carte minunata din care simt ca invat tot mai mult cu fiecare pagina, si , sa zicem, am dat gata cateva proiecte.

Ahh, si mi-am "facut de cap" cu Ordonanta 58. Adica am stat la coada sa-mi depun declaratiile, am avut parte de replici de genul " nu avem inca normele pe baza carora sa va spunem cum sa completati declaratiile, insa dvs trebuie sa completati declaratiile, n-aveti ce face!" ( epic, nu-i asa?), inca is nedumerita daca in fiecare luna voi face acelasi lucru, si mai ales de ce, dar pe principiul go with the flow, am depus, semnat si astept acum cu interes sa vad ce le mai fata mintea guvernantilor. Eventual sa ma oblige sa platesc vreo taxa pe aerul pe care il respir, cerneala pe care o folosesc la scris, hartie de imprimanta si de ce nu, pe fiecare idee pe care o transpun in practica.

Asta dupa ce am aflat ca Ministrul Apararii face naveta Snagov - Bucuresti cu elicopterul. Saracul, il inteleg, traficul pe DN 1 este cumplit, si sunt treburi presante care ii reclama prezenta la minister si nu in trafic. Insa ma simt ca intr-o tara din aia bananiera, in care toti traim in bordeie iar guvernantii folosesc tacamuri de aur. Si in acelasi timp, ne spun sa fim mai cumpatati.

De-asta ma simt eu amortita de fiecare data cand vin inapoi in tara. Bine, de data asta, intre Bulgaria si Romania nu e prea mare diferenta. Insa ce m-a facut sa simt si mai tare deznadejdea din Romania ( dincolo de Ordonanta 58, functionarii acri care sunt platiti sa se poarte mizerabil cu contribuabilii, si Administratia Finante Publice Ploiesti care se incapataneaza sa-mi trimita decizii de impunere pe numele mamei care nu mai este, si care btw, si-a platit la timp toate impozitele) au fost oamenii.

Dupa o saptamana cu bune si rele ( si muuulte sandwich-uri ) la Sofia, m-am intors acasa plina de energie. De ce ? Pentru ca am intalnit acolo niste oameni foarte frumosi, cu care am vorbit aceeasi limba, niste oameni plini de vise si sperante, care vroiau sa schimbe ceva, incepand cu ei insisi. Dupa o saptamana de debates si fun ( si multe ore nedormite:P) m-am intors acasa, ca sa ma izbesc de niste oameni posaci, lipsiti de viziune, ale caror ganduri se limiteaza doar la prezent, incapabili sa se bucure pentru altii, oameni care pun prea des intrebarea "de ce?" doar pentru a mai afla o informatie pe care apoi o pot transforma in barfa. Sunt oameni care fac ceva doar pentru ca asa e la moda sau ca trebuie ( dar de ce trebuie? cine spune asta? pot sa fac si altfel? - intrebarile acestea nu mai conteaza), oameni pentru care viata se rezuma la ceea ce primesti pe felia de paine zilnica.

Mi-a placut sa cred ca sunt o tipa energica si ca stiu ce vreau de la viata. Intr-adevar, stiu ce vreau - vreau sa imi indeplinesc visele si sa le fac posibile si pe ale celor care imi sunt aproape si pentru asta sunt dispusa sa ma iau la tranta cu orice si oricine. De-asta imi e atat de greu sa inghit tot ce se intampla in jurul meu. De-asta mi-e greu sa accept ca exista oameni de-o varsta cu mine care sunt blazati si refuza sa lupte din start.

Amortita sufleteste ma simt de ceva luni bune. E o stare care vine din motive personale si poate si dintr-o teama de alte lovituri care ar putea sterge si ultimul sentiment ascuns undeva adanc. Dar ma simt si mai amortita pentru ca vad oameni in jurul meu care renunta sa mai simta ceva, renunta sa mai faca eforturi pentru ei insisi in primul rand si imbratiseaza o nepasare crunta. Simt ca pierd din ce in ce mai multi oameni din jurul meu cu care as putea lupta mai departe. Si-mi pare rau pentru ei, pentru ca nu stiu ce pierd.

Luckly, mai sunt si oameni frumosi si plini de speranta, alaturi de care viata, Ordonanta 58 si Romania sunt minunate. Sunt oamenii care nu inceteaza sa spere si sa lupte pentru ceea ce-si doresc. Sunt o multime si ma bucur tare mult sa-i cunosc si ca suntem impreuna in this big pot of ... ( completati voi, ca eu una ma abtin). Pe unii ii stiu de-o viata, pe unii i-am cunoscut recent si toti nu inceteaza sa ma uimeasca prin puterea si energia lor. Way to go guys!!!!! Vorbesc aici de

Nico - care a trecut prin atatea greutati, a pierdut oameni dragi, si tot continua sa zambeasca senin si sa-si urmeze un vis...

Lili - care nu-si doreste nimic mai mult pe lumea asta decat tot ce mai bun pentru Ilinca ei, care a trecut cu zambetul pe buze peste toate lucrurile urate si merge mai departe, cautandu-i povesti cat mai frumoase fetitei ei;

Roxana - care intre ales blat de bucatarie, carut la copil si patutz asortat gaseste timp sa mai stam din cand in cand la o barfa ca intre fete si sa-mi ridice moralul cand am nevoie;

Ovidiu - care stie cum e sa ti se franga sufletul in doua cand pierzi pe cineva drag , dar continua sa creada ca va rasari soarele si pe strada lui, imi trimite constant stiri despre iubirea vietii mele - Mr. Blair, ma asculta cand am nevoie si are incredere intr-un viitor luminos ( si cu vila la munte, sa nu uitam esentialul:P)

Dana si Alexa - divele mele dragi cu care imi place sa visez , sa merg la cumparaturi si sa povestim la un vin fiert cate-n luna si in stele ( fetelor, stiu ca-s datoare, dar las' ca ne vedem noi curand si we catch up)

Alex - care atunci cand mi-a povestit despre internshipul lui, am recunoscut incantarea si pasiunea mea din timpul primului meu internship la MAE

Ana - care asteapta nerabdatoare sa plece la master in Anglia si care va lucra la ONU dupa master sau va pleca in Afghanistan.Good luck sis!!! Sa nu ne uiti cand ajungi in locul lui Ban -Ki-Mun!!!

Laura - care vede numai partea frumoasa a lucrurilor si e molipsitoare. Mie mi-a dat ceva sperante si n-a gresit!!! Si atunci cand ii zambesc ei ochii...sa te tii, deja the world is a better place!

Catalina - care vrea sa organizeze un MUN la Oradea si care m-a uimit prin puterea si idealismul ei, si e o frantura de om. Stii ca poti conta pe noi...venim sa punem umarul cu mare drag!!!

Andra - care e atat de indragostita de Spania si de munca de cercetare incat ma intreb cum de mai suporta Romania unde nu e prea indicat sa te arati pasionat de ceva....

Duti - care te lasa masca prin seninatatea ei si prin felul nonsalant de a fi. Pentru ea, abisul din fata e plin de provocari si nu se lasa pana nu convinge pe toata lumea ca asa si este...

Va multumesc ca va cunosc si ca ati facut ca sufletul meu sa fie macar putin mai dezghetat!!!

XOXO

P.S. urmatorul post sper sa fie recenzia de la Anticarul din Kabul. Tre' sa va arat si voua cat e de faina cartea asta!