Scena 1.
Duminica pe la
amiaza, la Azuga. Suntem in plimbare de voie, asa ca eu ma opresc sa fac poze
in stanga, si-n dreapta. Intr-o curte cu meri multi, un domn se invartea cu
treaba langa o caruta. Eu fac poze la
unul din meri care arata numai bun de pozat. Domnul ne vede si striga dupa noi:
El: Stati putin sa va dau
doua mere!
Eu (speriata c-o fi
crezand omul ca cersesc merele): Nu, multumim, doar admiram livada! Si dau sa
plec.
El (deja in miscare
spre un mar mai apropiat de locul unde lucra): Stati, nu plecati, sa va dau
doua mere!
Noi ne oprim, ca deh,
l-am vazut pe om decis nevoie mare. Si vine omul nostru la gard nu cu doua
mere, ci cu cinci, mari, frumoase si gustoase. I-am multumit si-am plecat. Mai jos aveti poza cu marul fotogenic.
Scena 2.
Aceeasi zi, si
loc, insa mai spre seara. Ne era foame, asa ca ne oprim in drum sa mancam.
Localul se numeste “Saniuta de Aur” si are un mare banner cu logo-ul de la
Berea Azuga pe el. Pe-afara arata a bodega, insa inauntru e ceva mai spilcuit –
pare usor desprins din Revelionul din ’92. Gazda restaurantului pare acra la
prima vedere, se misca agale si deschide totusi televizorul pe-un canal de
muzica pentru noi. Noi, client mofturosi. Ca hai sa vedem cum e felul intai,
apoi, daca ne place, comandam si al doilea. Deja eu ma gandesc ca dupa ce i-am
spus doamnei ca ne mai gandim la felul 2, o sa-mi scuipe in ciorba.
Ciorba e gustoasa si
din belsug, asa ca solicitam si felul 2. Intre timp ne dam seama ca vrem sa
incercam si berea locala, asa ca mai cerem si-o sticla de bere. Eh, tanti asta
acra la fata a fost extrem de politicoasa tot timpul, nu ne-a lasat mai mult
decat ar fi trebuit cu farfuria goala in fata, ne-a multumit ca i-am lasat
bacsis la nota de plata, ne-a zis ~sa ne fie de bine ~ cand am plecat, ~drum
bun~ si cred ca si alte chestii, doar ca eu nu mi le aduc aminte ca procesam
masa copioasa. N-a zambit, e drept, dar ma gandesc ca poate nu e genul ei.
Oricum, servirea a fost jos palaria!Meet Saniuta de Aur, mai jos!
Scena 3.
Miercuri,
Bucuresti, Oficiul Postal 16. Ma duc sa-i ridic cardul de sanatate tatalui meu.
Avizul venise de pe 30 septembrie si cum stiu ca totul se tine la posta 10 zile
calendaristice aveam emotii. Ajung acolo, coada ca la ajutoare. Asa ca-mi las
rand si ma duc in fata sa intreb daca plicurile avizate de pe 30 mai sunt si
daca pot ridica plicul cu procura. Ajung in fata si intreb cine este la rand
pentru ca vreau sa pun o intrebare doamnei de la ghiseu. Ca sa nu para dubios
spun ca vreau sa intreb daca mai au plicurile de pe 30. Un domn la 3 persoane
mai incolo de ghiseu se baga in discutie:
El: Scrie pe aviz ca se
pastreaza 10 zile.
Eu: Stiu asta dar vreau
sa stiu sigur ca exista plicul ( in gandul meu, vreau sa-mi confirme doamna de
la ghiseu, nu tu!)
El se intoarce la rand
si mormaie catre cineva: “…….nu stie sa citeasca?!?”
Eu (dau explicatii in
loc sa ma iau de el, desi merita afurisitul): Vreau sa ma asigur ca exista
plicul, ca sa nu stau degeaba la coada, pentru ca depind de-o naveta.
El: Da’ ce ma intereseaza pe mine de naveta ta?
Long stoy short, doamna
care chiar era prima la ghiseu imi spune sa intreb, doamna de la ghiseu imi
raspunde politicos ca e totul in regula dupa ce ma asculta pana la capat. Asta
in conditiile in care coada avea 30 de persoane. Fara nervi, doar politicos.
Ma asez la rand, ajung
la ghiseu dupa o ora juma’ si nu mi se gaseste plicul, pentru ca avizele de pe
30 au fost puse deoparte. Dupa 10 minute vine doamna de la ghiseu sa-mi spuna
ca nu-l gaseste si-mi cere numarul de telefon ca sa ma sune cand l-au gasit. Ii
explic ca nu locuiesc in Bucuresti si ca vin destul de rar. O cheama pe
diriginta, ii explica situatia si faptul ca nu pot veni chiar a doua zi sa iau
plicul. O intreb si eu daca se poate sa-mi pastreze plicul mai mult timp. Ea
zice ca este in regula, imi noteaza numarul de telefon si seria de la buletin
pentru a fi acoperita in cazul unui control. Tot acest timp, nu m-au scos din ~doamna~.
Le multumesc si plec. Jos palaria pentru doamnele de la ghiseu.
NB. Afurisitul (caruia
ii doresc sa I se bage lumea-n fata la toate cozile de-acum incolo) venise cu
sotia si nepoata de cativa ani. Sotia statea undeva jos, iar nepoata a gasit un
alt copil cu care a-nceput sa se joace si sa tipe. Pe langa caldura care era
acolo, oboseala, statul in picioare, zbieretele unui copil erau tot ce aveam
nevoie. N-am inteles de ce individul a simtit nevoia sa vina cu toata familia
la coada si, dupa cat de mitocan s-a comportant cu mine, sunt curioasa ce
intelepciune batraneasca ii transmite nepoatei. Just saying!
Scena 4.
Astazi sun la
Posta din Bucuresti sa intreb daca mi-au gasit plicul (ieri am avut telefonul
inchis din motive de semnal, asa ca daca m-a sunat cineva n-am de unde sti).
Imi raspunde o doamna, ii explic situatia, ma lasa cateva momente ca sa se
intereseze si-mi spune apoi ca plicul este la doamna diriginta la birou. O
intreb daca se poate sa mi-l pastreze pana p miercurea viitoare, ca nu am cum
sa ajung in Bucuresti pana atunci. Imi raspunde sa stau linistita ca mi-l
pastreaza si cand am drum in Bucuresti sa trec sa-l iau. Again, tot respectul!
Morala fabulei:
1.
Cu exceptia afurisitului, oamenii sunt
draguti si amabili.
2.
Amabilitatea in sistemul de stat inca
mai exista.
3.
Stiu
ca faptul ca niste lucratori de la stat au fost amabili si plini de
solicitudine ar trebui sa fie regula si nu exceptia, dar avand in vedere ca
este exact invers, cand am parte de astfel de momente, eu zic ca e bine sa afle
si altii ca mai exista si oameni amabili. Deci, tineti minte, OP.16, Sectorul
6!
